Recent mi s-a intamplat ceva emotionant. Ma aflam in zona de vama a aeroportului Ataturk din Istanbul si completam data nasterii pe formularul de imigrare, australienii au nevoie de viza pentru a calatori in Turcia, Europa (pasaportul meu romanesc a expirat), cand anumite cifre din pagina mi-au atras atentia. Adevarul este ca imbatranesc.
Imbatranirea nu m-a ingrijorat vreodata, in mare parte, pentru simplul fapt ca era ceva care li se intampla doar altora. Cand esti barbat si esti tanar, nu te gandesti la asta. Dar in acel moment a fost ca un apel de trezire, si dupa cateva momente de gandire, mi-am dat seama ca deja am cateva semne de imbatranire.
Cel mai important semn este frecventa crescuta a gandurilor nostalgice. Pentru mine, rememorarea evenimentelor trecute era o activitate destinata batranilor. Evident ca acest gand a provocat in mine un cutremur catre prezent.
Dar in ultima vreme, nostalgia nu-mi da pace, in special cand vine vorba de golf. Sezonul de golf din toamna este special, ma duce in trecut, in anii `80, cand o data cu sosirea acestui anotimp, ma cuprindea o senzatie placuta de nerabdare.
Golful s-a schimbat radical in acea perioada. Sosirea lui Norman in 1984, a trezit brusc interesul media, dar si participarea la acest sport. Un simplu test ar arata ca si eu m-am alaturat clubului cand m-am mutat in Auckland, in 1983.
Clubul Titirangi Golf se afla undeva pe zona joasa a coastei Waitakere Ranges si Manukau Harbour. Fondat in 1909, acest club este unul exclusivist, insa ofera cateva oportunitati de joc celor din Noua Zeelanda, dar si vizitatorilor straini. Titirangi este cotat ca unul dintre mai elitiste cluburi de golf din Noua Zeelanda si este singurul din tara cu design semnat de Dr.Alister MacKenzie. Design-urile sale sunt remarcabile, datorita atentiei deosebite pe care o acorda naturii si calitatii terenurilor de golf. Dupa designul clubului Titirangi, in 1927, Dr. MacKenzie a proiectat unele dintre cele mai bune cursuri din lume, inclusiv AUGUSTA, unde cel mai important eveniment al anului este competitia THE MASTERS.
In afara de asta, in 1983, puteai face cel mai bun curs de golf si aveai sansa de a nu fi remarcat de nimeni. In fiecare vineri dupa-amiaza, un grup de tineri se aduna pentru a juca - si ma refer la nu mai putin de 10 jucatori. Nu era o problema pe atunci, nu ii grabea nimeni.
O data cu 1984, acest lucru nu mai era posibil. Golful s-a schimbat. Oamenii doreau sa joace. Frecventa loviturilor a crescut, numarul de membri al cluburilor a crescut, si cel mai mult, a devenit un sport vizibil, o data cu noua generatie de jucatori.
Mare parte a acestei schimbari s-a construit in jurului lui Greg Norman. De ce? Chiar si posturile comerciale de radio ii dedicau spatiu de emisie, comentand loviturile sale. ”Rechinul” a fost pentru anii ’80 ceea ce Tiger Woods avea sa fie in anii ’90, si, cel mai important, era australian.
Va mai amintiti de acei pantaloni stramti cu buzunare frontale, pe care Rechinul obisnuia sa ii poarte? Acei pantaloni care faceau costumele de scafandru sa para niste saci de panza? Am avut cinci perechi, extrem de colorate. Husele sale largi? Am avut si de acelea. Pantofi cu acoperitoare peste sireturi? A trebuit sa am asa ceva - si imediat cum Rechinul a renuntat la model, i-am aruncat si eu pe ai mei.
Am avut chiar s mingi de editie limitata, din Spalding Tour, atat timp cat Rechinul a avut, pana cand el a realizat ca nu sunt bune de nimic (cu pretul a trei competitii pierdute) si le-a schimbat. Eu mi-am dat seama ca nu sunt bune de nimic cu mult inaintea lui, dar daca el le folosea, atunci era o singura alegere.
Cand Norman a aterizat in orasul nostru, toate publicatiile de stiri erau la aeroport, pentru declaratii in exclusivitate. Mai concret, am stat cu totii lipiti de ecranele televizoarelor pentru a vedea cum coboara din avion cu un aer aproape regal. El era noutatea, golful, el era OMUL. Am castigat, alaturi de mama sa o competitie memorabila de dublu mix. A fost o zi grozava, am castigat din 3 lovituri cele 9 gauri, iar tatal lui Greg Norman era in urma noastra, la o lovitura distanta. In acea dupa amiaza, Greg a primit un telefon de la mama lui, care i-a povestit despre reusita noastra. Cu un an inainte castigasem turneul cu o jucatoare grozava, Belinda Kerr, dar victoria alaturi de mama lui Greg a fost ceva de neuitat pentru mine.
Desigur, aceste zile sunt trecute de mult. Rechinul are peste 50 de ani, nu se mai gandeste doar la golf. Acum avem mai multe staruri in golf, dar niciunul nu are carisma si magnetismul lui.
Asta nu inseamna ca critic jucatorii australieni din prezent. Sunt cine sunt, adica Adam Scott, Geoff Ogilvy, Aron Baddeley, Jason Day, iar cu cel din urma am avut ocazia sa joc in 2002. La 15 ani era si inca este, ”un bombardier al mingii de golf”, asa cum era si Norman in tineretea sa. Anul acesta, cand am fost la Volvo World Match Play la Thracian Cliffs Balcik, am discutat despre acest lucru si cu Geoff Ogilvy si i-am zis asa: ”Sunteti niste jucatori stralucitori, cu personalitate si abilitati remarcabile. Voi ati devenit acum elita din acest sport, prin participarea cu succes la cele mai competitive turnee.”
Diferenta este ca noi stiam ce voiam sa obtinem de la ei. Jucam un golf bun, de calitate, dar rareori teatral. Nu ne imaginam sa fim duminica la ora 9 dimineata, exersand din greu pe terenul de golf, lovitura dupa lovitura. Nu ne imaginam o implozie de asemenea proportii, spontaneitatea si neprevazutul au fost, pentru noi, ceea ce Norman reusea sa faca, sa para atat de fascinant si aventuros. Severiano "Seve" Ballesteros era un jucator de golf profesionist care nu reusea sa loveasca drept vreo minge, dar era un showman grozav, niciodata nu stiai unde avea sa aterizeze mingea lui.
Poate ca asta este cheia. Golful este despre show, despre asteptarile si emotiile noastre in legatura cu acea tinta miscatoare. Precedentul, modelul, este construit in jurul unei individualitati, cineva care devine legendar. Acum avem si o doza de familiaritate, creata de rapiditatea cu care circula informatiile pe internet, astfel incat noua generatie are parte de era digitala, ca aliat in golf.
Dar, cel mai important, este ca jocul este inca aici, il iubim si nu va fugi nicaieri. Aceasta afinitate pentru joc este motivul principal pentru care ne amintim de trecutul sau - semintele nostalgiei au nevoie de pasiune pentru a germina...sau de oameni batrani.
Comentarii